Trupa Voltaj este cap de afiș la Zilele Aradului 2023. Vă spunem programul care îndeamnă arădenii la distracție si voie bună în perioada 19-27 august
Programul va cuprinde concerte de muzică ușoară, populară, respectiv clasică, capul de afiș al ediției din acest an fiind formația Voltaj.

Principalele locuri în care se vor desfășura evenimentele din cadrul Zilelor Aradului sunt Platoul din fața Primăriei, Platoul din fața Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, Piața Avram Iancu, Bulevardul Revoluției (partea dintre primărie și teatru), Parcul Mihai Eminescu (unde va avea loc Picnic Festival), Parcul Sfânta Maria, Ștrandul Neptun și Ștrandul Bidi.
Evenimentele nelipsite din programul zilelor orașului sunt Ședința Festivă a Consiliului Local Municipal, Târgul Estival, Picnic Festival, concertul de muzică ușoară și cel folcloric dar și petrecerile cu spumă de la Ștrandul Neptun. De asemenea, și anul acesta din programul evenimentului nu lipsesc Fashion Days, Cupa Aradului la minifotbal, Bicicliștii iscusiți, dar și decernarea „Diplomei de aur“ pentru cuplurile arădene care împlinesc 50 de ani de căsătorie.
Nelipsit este și concertul Filarmonicii Arad, care în acest an se va constitui într-o veritabilă gală de operă la care sunt invitați Ramon Vargas, Ruxandra Donose și Leontina Văduva.
Oaspeții orașului la concertul de muzică ușoară vor fi Voltaj, Alexandra Ungureanu&Band, Mario Fresh.

Așadar, de la mic la mare, în fiecare colț al orașului, arădenii dar și oaspeții orașului, vor avea parte de o saptămână plină de activități, după cum transmite chiar primarul orașului: „Ca întotdeauna, încercăm să avem evenimente începând cu primul weekend înainte de 22 august și următorul, 22 fiind ziua orașului. Avem pe de o parte evenimente permanente, în Parcul Eminescu partea de food, pe bulevard, spre teatru, zonă de promenadă și mici artizanate, avem sâmbăta în Piața Avram Iancu retromobilul, în Parcul Sfânta Maria e concert cu Maria Buză, apoi avem în fiecare zi evenimente, până vineri seara când este muzică populară în Sfânta Maria, sâmbăta, în fața Primăriei, concertele de muzică ușoară, cu cap de afiș Voltaj, iar duminică închidem cu festivalul de muzică clasică. Pe parcursul celorlalte zile avem ziua dedicată seniorilor, cu premiile pentru cei care au împlinit 50 ani de căsătorie, o zi dedicată administratorilor și asociațiilor de proprietari, o zi dedicată fashion-ului pentru copii, momente pentru copii, cu film… Credem că reușim să cuprindem astfel toate gusturile și să ne încadrăm într-un buget aferent vremurilor în care trăim”. (sursa: SpecialArad)

Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură a pregătit un program extrem de complex adresat arădenilor de toate vârstele și gusturile, cu ocazia Zilelor Aradului, eveniment pentru care Primăria Arad a alocat în acest an aproximativ 852.500 lei.
Programul complet pentru Zilele Aradului
Sâmbătă, 19 august 2023
10.00 – Expoziție de mașini de epocă – Piața „Avram Iancu“
11.00 – Picnic Festival – Parcul Mihai Eminescu
12.00 – Târg Estival Food & Fun – Bulevardul Revoluției – Teatru – Primărie
18.00 – Vernisaj Expoziție „Kett Groza 50 de ani de Pictură Suprarealistă” – Galeria Delta
20.00 – Concert – Parcul „Regina Maria”
Grupul Folcloric „Melos Basarabean” din Chișinău
Maria Buză &Taraful condus de George Pătrașcu
22.00 – Spuma Party – Ștrandul Neptun
Duminică, 20 august 2023
11.00 – Picnic Festival – Parcul „Mihai Eminescu“
12.00 – Târg Estival Food & Fun – Bulevardul Revoluției – Teatru – Primărie
15.00 -19.00 – Arme și lupte strămoșești – expoziție și demonstrație – Parcul „Regina Maria”
21.00 – Proiecție de film pentru copii – Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri – Parcul „Regina Maria”
Luni, 21 august 2023
11.00 – Picnic Festival – Parcul „Mihai Eminescu“
12.00 – Târg Estival Food & Fun – Bulevardul Revoluției – Teatru – Primărie
9.30 – Conferința „Viața cotidiană a Aradului de-a lungul timpului” – Sala „Regele Ferdinand”
10.00 – 20.00 – Cupa Aradului la minifotbal, ediția a III – a – Stadionul „Francisc Neuman”
Ziua Orașului Pécs la Arad
17.30 – Vernisaj Expoziție fotografie – Sala Clio
19.00 – Concert de orgă – Filarmonica Arad
19.00 – Bulevard Fashion Festival – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”
Marți, 22 august 2023
11.00 – Picnic Festival – Parcul „Mihai Eminescu“
12.00 – Târg Estival Food & Fun – Bulevardul Revoluției -Teatru – Primărie
10.00 – 20.00 – Cupa Aradului la minifotbal, ediția a III-a – Stadionul „Francisc Neuman”
19.00 – Ședință festivă a Consiliului Local Municipal Arad – decernare titluri și distincții
Miercuri, 23 august 2023
11.00 – Picnic Festival – Parcul „Mihai Eminescu“
12.00 – Târg Estival Food & Fun – Bulevardul Revoluției – Teatru – Primărie
10.00 – 20.00 – Cupa Aradului la minifotbal, ediția a III- a – Stadionul „Francisc Neuman”
18.00 – Sărbătoarea Asociațiilor de Proprietari – Port Arthur
19.00 – Dansați cu noi – ediția a III-a – Platoul Palatului Administrativ. Participă: Dum Dance Team, CS Gymteam Arad, Clubul Sportiv Ballroom Dance, Doma Art Style, CS Universitatea
Joi, 24 august 2023
11.00- Picnic Festival -Parcul „Mihai Eminescu“
12.00 – Târg Estival Food & Fun – Bulevardul Revoluției – Teatru – Primărie
10.00 – 20.00 – Cupa Aradului la minifotbal, ediția a III-a – Stadionul „Francisc Neuman”
18.30 – Decernare Diploma de aur – Parcul „Mihai Eminescu“
19.00 – Concert – Maria Stoianov & Vitalie Dani din Chișinău – Parcul „Mihai Eminescu“
19.30 – Serata seniorilor – Ștrandul Termal din cartierul Gai
Invitați: Ștefan Muntenaș, Irina Iovescu, Diana Mihuț, Liviu Păcurar, Orchestra „Zărandul”
Vineri, 25 august 2023
11.00 – Picnic Festival – Parcul „Mihai Eminescu“
12.00 – Târg Estival Food & Fun – Bulevardul Revoluției – Teatru – Primărie
10.00 – 20.00 – Cupa Aradului la minifotbal, ediția a III-a – Stadionul „Francisc Neuman”
18.00 – 23.00 – Concert de muzică populară – Parcul „Regina Maria”
Invitați: Zorica Savu, Diana Selagea, Ionuț Langa, Ștefan Muntenaș, Viorica și Radu Vand, Valentina și Florin Novac, Mădălina Boroneanț, Adrian Petcu, Gabriel Stoica, Diana Mihuț
Ansamblurile: „Românașul” din Arad, coordonator Adrian Boloș , „Bujorii” din Șofronea, coordonator Adrian Boloș, Asamblul Școlii Populare de Arte Arad, coordonator Viorel Nistor, Orchestra „Zărandul”, condusă de maestrul Dudu Ienășesc
Sâmbătă, 26 august 2023
11.00 – Picnic Festival – Parcul „Mihai Eminescu“
12.00 – Târg Estival Food & Fun – Bulevardul Revoluției – Teatru – Primărie
10.00 – Bicicliștii iscusiți – Parcul „Zsolt Török” (fostul Parc al Copiilor)
19.00 – 23.00 – Concert – Platoul din fața Palatului Administrativ
Invitați: Voltaj, Alexandra Ungureanu & Band, Mario Fresh, Shift, Mustang
23.00 – 23.10 – Laser Show – Platoul din fața Palatului Administrativ
23.30 – Spuma Party – Ștrandul Neptun
Duminică, 27 august 2023
11.00 – Picnic Festival – Parcul „Mihai Eminescu“
12.00 – Târg Estival Food & Fun – Bulevardul Revoluției – Teatru – Primărie
20.00 – Gala de operă – Platoul din fața Palatului Administrativ
Invitați: Ramón Vargas, Ruxandra Donose, Leontina Văduva, Dirijor: David Crescenzi
Să ne găsim cu bine, la kilometrul zero al distracției!
#arădeni pentru arădeni
Alte articole de interes: Advertoriale SEO: Cum Pot Contribui la Promovarea Online a unei Afaceri