Școala Primară nr. 3 din Pecica, inaugurată de administrația locală
Școala Primară nr. 3 de pe strada 1 (DN7), unitate aparținătoare Școlii Gimnaziale nr. 2 din Pecica, a fost inaugurată de administrația locală, în urma unei investiții de aproape 1,8 milioane de lei.
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, prezent la eveniment, a declarat: „Îl felicit pe primarul Petru Antal pentru dezvoltarea orașului Pecica și a satelor Turnu, Sederhat și Bodrogu Vechi. Administrația locală a reușit să realizeze investiții majore, prin proiecte europene și din proiecte cu finanțare de la bugetul de stat și Consiliul Județean. Muncim în echipă pentru dezvoltare la Pecica și în următorii ani”.
Primarul orașului Pecica, Petru Antal, a subliniat: „Investiția în educația copiilor noștri este cea mai utilă, pentru că pregătim noile de generații de pecicani, torneni, sederhăteni, bodrogani. Lucrăm ca pentru școlile din cartiere să ofere aceleași condiții ca și unitățile din centrul orașului. Avem cadre didactice pregătite, spații de învățământ moderne, iar elevii trebuie să se concentreze doar pe studiu și pe viitorul lor. Anual la Pecica a fost inaugurată câte o unitate de învățământ nouă sau modernizată complet. Investiția a inclus reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea educațională a unității de învățământ, iar în curte s-a amenajat un teren de sport pentru ca elevii să facă și mișcare”.
Lucrările s-au realizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții prin îmbunătățirea infrastructurii educaționale, oferirea unor posibilități de petrecere a unui timp liber de calitate și modernizarea infrastructurii publice urbane în orașul Pecica”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din fonduri de la Uniunea Europeană.