Retroparada Primăverii: Mașinile de colecție ies din nou pe străzile din Aradului

  • 0

Retroparada Primăverii: Mașinile de colecție ies din nou pe străzile din Aradului

 „Retroparada primăverii”, eveniment automobilistic ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, este organizat în luna aprilie în mai multe orașe din țară, printre care Timișoara și Arad, unde, în 20 aprilie, vor putea fi admirate mașini de epocă, fiecare cu povestea ei, care fac deja parte din istoria automobilismului.

Parada automobilelor este organizată de Retromobil Club Romania – asociația posesorilor și restauratorilor de vehicule istorice.

La Timișoara vor putea fi admirate peste o sută de automobile de epocă în 20 aprilie, de la ora 10:00, în Piața Unirii, iar la Arad, de la aceeași oră, în Piața Avram Iancu.

 Cele mai multe automobile expuse la Timișoara aparțin unor colecționari din Timiș, alături de care vor fi prezenți colecționari din Caraș-Severin și Hunedoara. Exponatele care fascinează publicul, indiferent de vârstă,  pot reface istoria automobilismului din ultimul secol, evidențiind evoluția automobilelor de-a lungul anilor. Organizatorii subliniază că Retromobil Club este „păstrătorul unei tradiții naționale automobilistice care a început în urmă cu peste 120 de ani, când România s-a înscris în topul primelor 10 țări din Europa ce au introdus automobilul, fiind, totodată, cea a șasea țară din lume în care s-au organizat primele curse de automobile, în 1904.

Sursa: pressalert

MARTA, o poveste uitată din istoria automobilelor
Prev Post MARTA, o poveste uitată din istoria automobilelor
Încurajarea zilei pentru tine
Next Post Încurajarea zilei pentru tine

Leave a Comment:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *