ISJ Arad: Începe înscrierea elevilor în învăţământul primar

  • 0

Calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2024-2025 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 247 din 22.03.2024 și aprobat prin ordinul Ministerului Educaţiei nr. 4019 din 15.03.2024.

Numărul de locuri alocat, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor.

Condiţii de înscriere în învăţământul primar prevăzute de metodologie sunt:

– Părinții ai căror copii au urmat învățământul preșcolar și care împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare;

– Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2024 inclusiv, pot să îşi înscrie copiii în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.

Astfel:

– În situaţia copiilor care au frecventat grădiniţa, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinţilor, în baza recomandării eliberate de unitatea de învăţământ cu nivel preşcolar. Solicitarea de eliberare a recomandării prevăzute în anexa nr. 1 la metodologie poate fi depusă direct la unitatea de învăţământ sau transmisă prin poştă/mijloace electronice, în perioada 28 martie-10 aprilie 2024. La solicitarea părintelui, unitatea de învăţământ cu nivel preşcolar poate transmite recomandarea şi prin poştă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice.

– În situaţia copiilor care nu au frecventat grădiniţa sau care s-au întors din străinătate, evaluarea dezvoltării copiilor, se efectuează de către centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională (CJRAE) în perioada 28 martie-10 aprilie 2024.

Calendarul înscrierilor:

Înscrierea în învăţământul primar se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere, însoţită de documente justificative. Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poştă sau se poate depune la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, în perioada prevăzută de calendar.

În situaţia completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poştă, părintele va transmite unităţii de învăţământ declaraţia-tip pe propria răspundere, prevăzută în anexa nr. 3 la metodologie, cu privire la veridicitatea informaţiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare.

Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie şi se realizează la unitatea de învăţământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice şi constă în compararea datelor introduse în aplicaţia informatică cu documentele transmise de către părinte.

Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online (cererea – tip pentru înscrierea online va fi disponibilă pe site-ul ISJ începând cu data de 11 aprilie 2024). Completarea cererii de înscriere online nu garantează înscrierea copilului în unitatea de învăţământ şi nu elimină obligativitatea părintelui de a se prezenta la unitatea de învăţământ unde doreşte înscrierea cu dosarul complet al copilului sau transmiterea prin mijloace electronice a dosarului complet al copilului, în vederea validării acestuia.

Completarea şi depunerea cererilor va avea loc în două etape. La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă.

Prima etapă de înscriere are loc în perioada 11 aprilie – 14 mai 2024, de luni până joi, în intervalul orar 8:00 – 18:00, iar vineri între 8:00 – 17:00 . În data de 29 mai 2024 se va afişa în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar lista copiilor înmatriculaţi după prima etapă şi numărul de locuri rămase libere.

A doua etapă de înscriere are loc în perioada 31 mai-7 iunie 2024. Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se realizeze pe locurile rămase disponibile după prima etapă. În 21 iunie 2024 se va afişa în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare lista copiilor înscrişi după a doua etapă.

Părintele poate opta pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie sau pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, departajarea se va realiza pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare. Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere.

Există criterii de departajare pe care şcolile le vor aplica dacă numărul de cereri este mai mare decât numărul de locuri libere, pentru copiii proveniţi din altă circumscripţie şcolară:

Criterii generale de departajare: existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului; existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi sau provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial; existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă.

Criterii specifice de departajare: Sunt aplicate după criteriile generale şi numai dacă acestea nu reuşesc să facă departajarea între copii, cu excepţia situaţiilor prevăzute de Metodologie. Sunt elaborate de către fiecare unitate de învăţământ în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinţi/tutori legali şi nu pot fi discriminatorii.

Actele necesare pentru înscriere

Cerere-tip de înscriere (disponibilă începând din 11 aprilie 2024)

Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinţii divorţaţi depun la înscriere şi hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească şi unde a fost stabilită locuinţa minorului

Copie şi original al certificatului de naştere al copilului

Copie a documentului care atestă dezvoltarea corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul)

Alte documente care să ateste parcurgerea învățământului preșcolar, îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul)

Alte precizări:

În vederea repartizării elevilor în clasele pregătitoare pentru anul şcolar 2024-2025 în unităţile de învăţământ din judeţul Arad, se aplică prevederile Procedurii de distribuţie aleatorie a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor în formaţiunile de studiu, aprobată prin ordinul Ministerului Educației nr. 3.945 din 1 martie 2024, după finalizarea etapelor de înscriere în învăţământul primar, cu participarea părinților în calitate de observatori.

În perioada următoare, în unităţile de învăţământ preşcolar vor avea loc întâlniri de informare şi consiliere a părinţilor copiilor din grădiniţe cu privire la înscrierea în învăţământul primar 2024-2025.

Alte informații referitoare la înscriere, circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, programul de evaluare a copiilor de către CJRAE, precum şi baza de date cu adresele unităţilor de învăţământ din municipiul şi judeţul Arad sunt afişate pe site-ul ISJ Arad, www.isjarad.ro şi pe site-urile şi la sediul unităţilor de învăţământ.

De asemenea, pentru orice informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare, ISJ Arad a pus la dispoziția celor interesati, telverde, 0800816257, în intervalul orar 8.00-16.00 de luni până vineri, care va funcţiona pe perioada 2 aprilie – 21 iunie 2024, la care părinţii şi alte persoane interesate pot obţine, gratuit, informaţii referitoare la înscrierea copiilor în învăţământul primar.

Angajații de la Poșta Română au intrat în grevă
Prev Post Angajații de la Poșta Română au intrat în grevă
Încurajarea zilei pentru tine
Next Post Încurajarea zilei pentru tine

Leave a Comment:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *