Ce faci când nu mai știi ce să faci?
Există un timp în viața fiecăruia dintre noi când experimentăm emoții de iubire, fericire, bucurie. Această perioadă este minunată și ne place mult, așa e? Ne-am dori să țină la nesfârșit. Însă viața nu este făcută doar din aceste emoții pozitive. Viata este formată din suișuri și coborâșuri, ridicari și căderi, bine și rău. Iar după o perioadă de timp vom experimenta și momente dificile, greutăți, suferințe. Fie că ne plac sau nu și ele fac parte din viață.
Ce facem în momentele dificile din viață?
Când trecem prin momente dificile, majoritatea dintre noi mergem la cei apropiați, rude, prieteni să le cerem ajutorul. Dar ei ne pot ajuta și oferi sfaturi doar din prisma experienței lor de viață care este unică pentru fiecare. Și, de cele mai multe ori sfaturile lor nu vor fi utile, ci dimpotrivă. Apoi mergem mai departe căutând soluții în toate părțile și vom face tot ce știm ca să izbutim să trecem prin încercările vieții. Și, la un moment dat conștientizăm că am încercat tot ce se putea, fără nici un rezultat. Am încercat toate opțiunile știute și nimic nu a funcționat.
Și, ce faci când nu mai știi ce să faci?
Când conștientizezi că ești singur, că nimeni și nimic nu te-a putut ajuta fiindcă căutai răspunsurile de fiecare dată în exterior. Acela este momentul întoarcerii la tine. Acela este momentul când realizezi că doar tu poți face să îți fie bine din nou. Și îți asumi responsabilitatea pentru viața ta, pentru bucuriile tale, dar și pentru greșelile tale. Și alegi să nu mai cauți vinovati, ci dimpotrivă, îți asumi ceea ce ești, înveți din greșeli și cauți în interior puterea interioară de care ai nevoie pentru a reuși. Și, căutându-te pe tine, îți vei descoperi vocea sufletului, puterea interioară și Divinul interior. Iar în acel moment îți vei da seama că, în interiorul tău a pus Dumnezeu tot ceea aveai nevoie ca să reușești în ceea ce-ți dorești. Iar tot ce ți se cere este să te intorci la tine și să-ți accesezi puterea interioară care ți-a fost dată.
Ce faci când nu mai știi ce să faci?
Îl cauți pe Dumnezeu în interiorul tău, iar El te va ghida mereu. Îți asculți intuiția, vocea sufletului, care abia așteaptă să îți vorbească, să te indrume spre binele tău. Pui palmele în dreptul inimii, stai tu cu tine și te asculți, te îmbrățișezi, te ierti, te accepți, faci pace cu tine și astfel te eliberezi de trecut.
Iar acum te concentrezi pe momentul AICI și ACUM.
Și începi să trăiești noua ta viață.
Spre folos,
Sorina Anca