Arădenii de la Asociația Turism Alternativ „se extind”

  • 0

Arădenii de la Asociația Turism Alternativ „se extind”

Pentru că la Arad și Timișoara conceptul tururilor gratuite a prins la public, Asociația Turism Alternativ a lansat un proiect identic și la Alba Iulia.

După Arad Free Tours – proiect lansat în 2013, și Timișoara Free Tours – proiect lansat în 2020, Asociația Turism Alternativ a lansat acum proiectul Alba Free Tours, prin care dorește să pună la dispoziția turiștilor care ajung în Cetatea Alba Carolina tururi ghidate gratuit, prin intermediul cărora să afle poveștile orașului.

„Datorită potențialului turistic pe care Alba Iulia îl are și datorită renumelui și importanței orașului pentru istoria României, cetatea sa uluitoare și bogata moștenire culturală, extinderea proiectului la Alba Iulia este ceva firesc și mă bucur mult că Alba Iulia este al treilea oraș pe harta noastră. Invităm alături de noi pe toți cei care doresc să se implice în promovarea orașului, tineri, studenți, voluntari, ghizi de turism, instituții de cultură și chiar și autoritățile locale.”, declară Mario Csipai, președintele Asociației.

Primul ghid care s-a alăturat proiectului în capitala Marii Uniri este Harald Alexandru Susanyi, un tânăr student la istorie, pasionat de poveștile cetății și ale orașului Alba Iulia. Cunoscut deja de turiștii care ajung în Cetatea Bălgradului ca fiind „ghidul-cavaler”, datorită costumului de cavaler templier pe care îl poartă, Harald Susanyi spune că avantajul orașului în fața altora din România este că are o „cetate vie”. „Alba Iulia este orașul în care s-au desfășurat toate evenimentele importante din istoria românilor și nu numai. Istoria sa bimilenară merită să fie dezvăluită publicului larg, atât din țară, cât și din străinătate. Este locul unde poți să te scufunzi câteva zile în toată istoria țării noastre și cu siguranță nu te vei plictisi. Diferența față de celelalte orașe ale României este că Alba Iulia are o cetate vie. Te poți întâlni cu daci, romani, sarmați sau soldați austrieci, care contribuie decisiv la promovarea istoriei bimilenare a orașului. Astfel, vă invit să luați partea la această călătorie în istoria țării noastre și să vizitați Alba Iulia alături de un ghid îmbrăcat într-un costum de cavaler medieval!”, spune Harald Alexandru Susanyi, primul ghid care s-a alăturat proiectului Alba Free Tours.

Pentru a îi ajuta pe albaiulieni să se acomodeze cu proiectul, dar și să își cunoască orașul, Asociația Turism Alternativ a pus la cale și o serie de tururi ghidate pentru localnici, parte a seriei „Turist la tine acasă”, lansată acum câțiva ani la Arad. Primul astfel de eveniment va avea loc duminică, 14 aprilie, de la ora 13.

Doi tineri nevăzători, arădenii Vera şi Adrian, au un nou însoțitor
Prev Post Doi tineri nevăzători, arădenii Vera şi Adrian, au un nou însoțitor
Maestrul caricaturist Gogu Neagoe revine în centrul atenției la Festivalul Național de Umor „Liviu Oros”
Next Post Maestrul caricaturist Gogu Neagoe revine în centrul atenției la Festivalul Național de Umor „Liviu Oros”

Leave a Comment:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *