Arad: Conferință pentru suflet și minte

  • 0

Arad: Conferință pentru suflet și minte

𝐀𝐫𝐡𝐢𝐝. 𝐋𝐞𝐜𝐭. 𝐔𝐧𝐢𝐯. 𝐃𝐫. 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐒𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐥𝐚𝐜𝐡𝐞, specialist în neuroștiințe  și teologie  va conferenția la Arad.

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad este partener al conferinței „Educație pentru viața de mâine”  susținută de𝐀𝐫𝐡𝐢𝐝. 𝐋𝐞𝐜𝐭. 𝐔𝐧𝐢𝐯. 𝐃𝐫. 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐒𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐥𝐚𝐜𝐡𝐞, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității  “Al. I. Cuza” Iași, expert în formare, neuroștiinte și teologie, realizator al emisiunii „Lumina Celui Nevăzut” la Trinitas TV. 

Evenimentul, organizat de Școala Gimnazială “Sfântul Ierarh Nicolae” Arad, Asociația Social Educativă „Filologos”, Asociatia AtelieR de Cuvinte și Universitatea “Aurel Vlaicu”din Arad va avea loc marți, 23 aprilie, de la orele 18.00 în Complex M al UAV (str. Elena Drăgoi nr.2).

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

„Conferința  este un eveniment în care învățătorii, profesorii dar mai ales  părinții pot aprofunda câteva perspective privind un parcurs școlar edificator al elevilor având ca fundamente:  caracterul, virtuțiile intelectuale, compasiunea și pot înțelege importanța scrisului de mână în dezvoltarea creierului.” relatează Giorgiana Elena Popan, coordonatorul evenimente culturale și educaționale al Școlii Gimnaziale ”Sf. Ierarh Nicolae” Arad, cadru didactic la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială a UAV.

Olăritul, tradiția și amintirea unui meșteșug aproape pierdut în județul Arad
Prev Post Olăritul, tradiția și amintirea unui meșteșug aproape pierdut în județul Arad
Festivalul Internațional de Teatru Nou, ajuns la cea de a IX-a ediție
Next Post Festivalul Internațional de Teatru Nou, ajuns la cea de a IX-a ediție

Leave a Comment:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *