10 locuri de vizitat în Arad

  • 0

10 locuri de vizitat în Arad, pe care turiștii trebuie să le vadă, iar localnicii să nu le uite

Fie că este vorba de un weekend prelungit sau de o “vacanță de o zi”, Aradul și împrejurimile sale, este un loc plin de culoare. Începând de la centrul orașului, cu stiluri arhitecturale diverse, până la pădurile și cetățile care încoronează județul, fie că ești oaspete sau localnic, Aradul iți arată frumusețea lui prin istorie și simplitate.

Pentru arădenii care doresc să își petreacă o mini-vacanța aproape de casă, sau chiar pentru oaspeții care nu au descoperit încă frumusețile care înconjoară și reprezintă Aradul, vă spunem 10 locuri care merită văzute cel puțin o dată.

1. Centrul istoric al Aradului este înainte de toate un loc plin de culoare, centrul orașului este mic și poate fi văzut într-o plimbare de 15 minute. Stilurile întâlnite aici sunt dintre cele mai diverse, de la Palatul Administrativ (unul din cele mai frumoase sedii din țară) în stil renascentist, la eclecticul Palat Neuman și până la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” construit în stil neoclasic, centrul orașului este un muzeu în aer liber, pe care îl poți vedea doar ridicand ochii din pământ. Unul dintre lăcașurile de cult este  Biserica „Sf. Anton de Padova”, prinicipala biserică catolică a Aradului, o frumusețe renascentisă edificată în anul 1904 dar și Biserica Roșie (evanghelic-luterană), construită în anul 1906 în stil neogotic.

Centru Arad aradevents.ro

2. Cetatea Ineului – este un loc, dintotdeauna în paragină, dar tot dintotdeauna a fost un simbol al Ineului. Este minunată și cu un potențial imens.Ca istoric scurt al cetății, trebuie să știți că deși există din perioada medievală, cel mai mult și-a pus amprenta asupra ei ocupația otomană, începând din 1566. Cetatea poate fi văzută bine din exterior, se află în centrul orașului Ineu. Locul este foarte fotogenic, unde mulți miri aleg să-și facă fotografiile de nuntă aici. P.S. Dacă ajungeți la Ineu dați o fugă și până la Moara cu Noroc.

3. Cetatea Șiriei – s-ar putea să fie cea mai frumoasă variantă de “vacanță de o zi” din Arad. Nu este foarte accesibilă pentru copiii mici, însă minunată pentru o drumeție în familie (cu copii mai mari) sau grupuri de prieteni. Șiria este la mijlocul distanței dintre Ineu și Arad, aflându-se la jumătate de oră distanță de fiecare dintre ele. Despre istoria cetății puteți citi aici.

4. Cetatea Dezna – poate că nu este cel mai cunoscut obiectiv turistic al Aradului însă categoric este un loc frumos, mai ales atunci când ne gândim la priveliștea spectaculoasă obținută de sus. Accesul se face direct din șoseaua ce leagă Sebișul de Moneasa, însă trebuie să știți că ruinele nu sunt dintre cele mai bine conservate, dar panorama satelor din jur merită fiecare pas făcut de la poale și până în vârful dealului de unde ai o privelişte de nota 10 spre satele ce înconjoară Codrul Moma.

5. Stațiunea Moneasa – se află la poalele munților Codru Moma și este recunoscută mai întâi pentru izvoarele cu apă termală ce fac din ea una din cele mai cunoscute stațiuni balneo-climaterice de la noi.  Lacul cu nuferi și Peștera liliecilor sunt de asemenea două obiective turistice care te pot trimite la Moneasa pentru aerul curat și atmosfera veșnic de vacanță. Știm cu toții poveștile din tinereţea părinţilor, când să dai o fugă la Moneasa era o excentricitate de weekend.

6. Parcul dendrologic Macea – se află în localitatea cu același nume situață la 20 de km de Arad și la 5 km de orașul Curtici. Pe lângă selecția impresionantă de plante și arbuști, o altă atracție a parcului este Castelul Cernovici, construit în stil neoclasic, o altă bijuterie arhitecturală a zonei, care din păcate nu a fost restaurat de mai bine de 60 de ani, însă tot minunat și fotogenic a rămas.

7. Mănăstirea catolică Sfânta Maria Radna – se află în apropierea orașului Arad, ea aparține cultului romano-catolic și este principalul loc de pelerinaj din Dieceza de Timișoara. În anul 1992 papa Ioan Paul al II-lea a conferit mănăstirii titlul de basilica minor. Ansamblul monumental este format din biserica propriu-zisă și din alte trei corpuri de clădire, toate monumente istorice și de arhitectură din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.

8. Mănăstirea ortodoxă Feredeu – este așezată pe un deal, la altitudinea de 427 m și este înconjurată de o pădure foarte deasă. Lăcașul de cult a fost ridicat în imediata apropriere a izvorului care a dat și numele mănăstirii, cu referire la existența unui feredeu renumit din zona Munților Zarandului.

9. Casa Memorială Ioan Slavici – se află în Castelul Bohus din localiatea Șiria. Clădirea care adăpostește muzeul este un castel construit în stil baroc târziu în 1838, care a aparținut familiei nobiliare Bohus. Expoziția permanentă este dedicată scriitorului Ioan Slavici (1848 – 1925), născut în Șiria, și compozitorului Emil Monția (1887 – 1965), născut la Șicula (o altă comună din județul Arad).

10. Castelul de la Săvârșin – este un conac deținut de Familia Regală a României și situat pe domeniul de la Săvârșin. Fiind proprietate privată nu se poate vizita efectiv însă poate fi văzut din șoseaua principală Arad-Deva. Castelul se află într-un parc botanic ce se întinde pe aproape întreg domeniul. Familia Regală a României obișnuiește să-și petreacă Sărbătorile de iarnă aici, reședința putând fi văzută în toată splendoarea ei atât interior cât și exterior în cartea Principesei Margareta și a Principelui Radu, “Crăciunul Regal”.

UTA adaugă forță ofensivă cu noul atacant
Prev Post UTA adaugă forță ofensivă cu noul atacant
Weekend prelungit pentru bugetari
Next Post Weekend prelungit pentru bugetari

Leave a Comment:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *